Reflexia unei amintiri…

Avem uneori impresia ca am mai trăit aceeași amintire de cateva ori,fără să ne dam seama ca acest ritual se întâmplă că vrem sau nu vrem sa il acceptăm,este acolo aruncând reflexia unei clipe frumoase alaturi de cineva drag ție..Dureros este faptul că tine atât de putin timp aceasta stare,obligandu-ne sa revenim la forma realității incat nu mai facem deosebirea dintre real si ireal…Să fie subconștientul factorul principal care a determinat amintirea sa iasa la interval sau ne dorim să se întâmple asta cu orice preț..Păstrați amintirile plăcute si faceți in așa fel încât să le mai trăiți cu speranță ca poate se vor mai întâmpla în această viață 😀

Reclame

Pierdut în amintiri..

Vine o vreme când devii nostalgic după peripețiile copilăriei..Aveam să trec și eu prin această încercare acum câteva zile în urmă..Pedalam eu de zor pe un drum județean flancat de culturi de porumb pe o parte și cartofi de cealaltă parte.. Străfulgerat de ideea unei amintiri din copilărie când petreceam vara la bunici și ieșeam cu prietenii de năzbâtii la furat de porumb aveam să pun in practică o escapadă printre rândurile frumos aliniate pentru a smulge de pe tulpină rodul acelei plante…Las bița la vedere și intru in acțiune..Inima începuse să bată așa de repede că ținea la distanță tricoul de corp ,o auzeam parca ticăind in cap și cu o dexteritate cam rar întâlnită smulg vreo 6 știuleți de porumb și îi arunc grăbit într-o plasă găsită în borsetă si cu ochii în toate direcțiile că sa nu fiu prins asupra faptului…Încălecat pe bița mai arunc o privire peste umăr si pe aici ți-e drumul copilăriei cu a ta amintire…Ajuns acasă am lăsat știuleții pentru a fi fierți și cu un ușor zâmbet in coltul buzei am retrăit o frântură de amintire ..Bine că mai avem puterea sa ne aducem aminte de acele vremuri..

Prezentul…acceptat ca parte din noi

Nu am chef de nimic…O fi de la vreme,care de cateva zile ne incearca limitele cu aversele de ploaie incat am si uitat cum arata un cer albastru fara niciun nor pe el,sau pur si simplu rutina pune stapanire pe simturi,ajungand sa acceptam prezentul ca facand parte din ritual…Viitorul e undeva departe,cam greu de prevazut ce ne asteapta,o fi de bine ? Linistea ,pune stapanire pe spatiul de odihna,ochii prind acea fixatie de tamp,fara directie ,doar suspendati in aerul umed de dincolo de geam unde a inceput sa ploaie din nou…enervante sunt picaturile care se preling din scocul prost lipit si care bat darabana pe tabla vecinului de mai jos…Adorm intrun sfarsit cu gandul ca maine e alt prezent,acelasi dar totusi cu o noua infatisare…..

 

Si ploua neincetat de zile intregi….

Ma uit neincetat pe cer ,la hora norilor involburati ,cum danseaza neincetat ,cerand un bis formatiei, atat de mult le place sa joace acest dans lasat doar pamantenilor din mos stramos,dar nu aici pe pamant ci sus acolo unde isi au locul continuand sa ne sfideze prin forta cu care trimit picurii de apa,uneori transformati in mici bile de gheata care rup totul in calea lor ,lasand prapad in urma,amestecand lacrimile celor loviti de viitura cu neputinta de a face ceva a celor responsabili cu gestionarea situatiilor de acest fel…Suntem la mana naturii as putea spune ,singura v-a regla conturile cu vremea buna,dar cand sa fie oare ,caci de atata apa a mucegait si speranta ca v-a iesi soarele si pe ulita noastra…Nu ne ramane decat sa ne rugam la Domnul Dumnezeu sa ne mai ierte din pacate ,si cu speranta ca ne -a auzit rugile asteptam cu inima cat un purice ivirea zorilor..Vor ei limpezi?..sau tot innegurati …

Vara nebuna,nebuna..

A venit cu surle si trambite,o cunosti dupa grade,nu militare ..celsius..si a crescut in termometru precum aluatul de cozonac al bunicii cand se apuca de copt in curtea casei de la tara,pe vatra cu lemne trosnind in cuptorul de vara…     Zapuseala de la amiaza te darama,te pune in genunchi ,asudat de transpiratie te tarasti la umbra blocului vecin,ca de ,..acolo e mai bine,e cladit astfel incat pana la amiaza sa dea acea pata de umbra a propriului corp de beton,si abia ajuns pe o banca din statia de autobuz ,reusesti cu greu sa iti reglezi suflul,care si asa degaja aceasi temperatura cu cea de afara..Limbile ceasului din turnul clopotnitei arata ca e miezul zilei,doar sunetul spart al clopotelor  se mai aud in fundal,restul parca a incrmenit in caldura asfaltului deja moale,care se lipeste de talpa tenisilor  abia incaltati in acest inceput de vara…Caldura mare mon_cher…

 

VARA…anotimp cu multa inspiratie…si transpiratie

Am revenit in forta ,cu chef de scris despre tot si nimic,obsedat de ideea de a face ceva,macar sa scriu mi-am zis…Subiecte ar fi destule,dar unul m-a captivat in sensul acela de a nu iti da pace..Deunazi ,eram pe la orele pranzului ,cand caldura topeste orice ,de la asfalt la timp,nervi,si ar mai fi destule de insirat,pe una din strazile cele mai circulate la pas din oras..Lume multa ,tolanita la umbra pe scaunele teraselor,muzica in surdina,ceva de vis,relaxare intrun cuvant pe toate planurile,..totusi ceva lipsea din acel tablou…interconexiunea dintre persoanele prezente la mese…Tehnologia a creat bariere greu de trecut,majoritatea erau conectati in retea nu la individul din fata,nu imi venea sa cred ca astfel se desfasoara o zi de relax pe terasa…M-a luat cu calduri,transpiram de ciuda,oare nu mai insemnam nimic fata de prieteni,cunostinte..etc..Sa abandonam asa de repede vechile traditii in favoarea  tehologiei,sa uitam sa fim oameni,sa ne bucuram de fiecare clipa petrecuta impreuna cu cei dragi?..Traieste fiecare clipa ca si cum ar fi ultima..timpul trecut nu se mai intoarce niciodata..ramane doar amintirea

 

Dupa o pauza mai lunga….

Activitatea de scris a suferit din cauze pe care toti le intalim de-a lungul timpului in trecerea noastra prin valtorile vietii…Totul merge bine pana apare acel declic in ritmul cotidian,care te rupe de realitate,impovarat de griji,uiti de tine ,de semeni,de prieteni..te concentrezi pe faptul in sine pentru a gasi o rezolvare…Tehnologia avansata din domeniul medical iti ofera o speranta ca vei gasi macar o rezolvare la ceeace te framanta,si mai grav este atunci cand aparatele de monitorizare indica faptul ca totul este in regula dar tu ca individ te prabusesti in abisul durerii si astfel deznadejdea pune stapanire pe intreg organismul…In jurul tau roiesc fel de fel de sfatuitori,te agati ca inecatul de o speranta si continuii sa te lupti pentru o cauza care a intrat in regesie …imbatranirea si deteriorarea sistemului imunitat a celor de varsta a treia ,caci da despre asta e vorba aici,parintii,.. care au muncit o viata intreaga pana au cazut in branci de epuizare ca sa ne ofere noua tot cei mai bun ,sunt acum centrul de atentie,determinand ritmul vietii de zi cu zi  in functie de starea lor de sanatate…Suntem tristi ca nu putem ajuta mai mult,doar Domnul Dumnezeu mai este alaturi de noi ,implorand sa aline suferinta care macina incet din trupurile firave,altadata pline de viata ….